Decontare cu TransFond
Decontarea cu TRANSFOND constă în operațiunea deschiderii unui cont cu scopul de a se realiza decontarea de către Bancă în numele clienților care pot fi bănci sau instituții financiare nebancare, în vederea constituirii de către Bancă a garanțiilor în lei, sub formă de fonduri și/sau active eligibile pentru garantare, cu scopul decontării finale a comisioanelor calculate în sistemul SENT și a pozițiilor nete calculate de sistemul de plăți ce asigură compensarea fondurilor SENT, inițiate și administrate de TRANSFOND în sistemul ReGIS.
Decontarea sumelor calculate ca și poziții nete se realizează din fondurile disponibile în contul clienților.
Prin contul de decontare, TechVentures Bank reprezintă clienții în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată cu privire la participarea acestora la sistemul SENT.
CARACTERISTICI
Banca se angajează să constituie garanții în lei, la valoarea soldului din conturi, pentru fiecare sesiune de compensare la care participă clienții, la dispoziția Băncii Naționale a României, până la sfârșitul perioadei de constituire a garanțiilor din cadrul respectivei sesiuni de compensare prevăzute în regulile de sistem ale SENT.
De asemenea, Banca va constitui garanții, la dispoziția Băncii Naționale a României, sub formă de:
- Fonduri în contul de decontare din sistemul ReGIS, secțiunea „Rezerve” aferentă sistemului SENT și/sau;
- Active eligibile pentru garantare în sistemul SaFIR.